Decizia șocantă pe care a luat-o fosta soție a lui Alex Velea! Ana a plecat definitiv din România
Puțini oameni mai știu ce s-a întâmplat cu mulatra Ana, fosta soție a lui Alex Velea. Superba mulatră a luat decizia de a părăsi România!
Celebrul cântăreț și Ana s-au cunoscut în anul 2008, iar în anul 2010 cei doi s-au căsătorit. Nașii de cununie pe care i-au avut au fost Andreea Bănică și Lucian Mitrea. În 2014, cei doi au divorțat.
Lucrurile s-au complicat însă atunci când Antonia a apărut în peisaj, iar Velea a decis să divorțeze.
“Acum câţiva ani am avut o perioadă în care nu mă regăseam, când eram căsătorit cu Ana, de aceea nu a funcţionat căsnicia. Nu eram Alex Velea pe care l-au crescut părinţii mei. S-a întâmplat înainte să o cunosc pe Antonia. Nici cu familia mea nu vorbeam, că nu mă simţeam eu mândru. Îmi doream o familie de care nu aveam parte, am format-o alături de Antonia, ea mi-a dat ceea ce mi-am dorit”, a povestit Velea, potrivit Cancan.
Mulatra Ana a încercat să-și refacă viața după divorț, însă a ajuns la concluzia că cel mai bine îi este alături de familia ei, care nu locuia în România.
Ea terminat specializarea Psihiatrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”. De asemenea, și-a deschis și un cabinet. Apoi, a decis să părăsească țara, mutându-se alături de cei doi frați ai săi, în Marea Britanie. Ea lucrează acum ca medic la NHS – National Health Service.
Surse foto: Cancan, Facebook